La judecata de pe urmă, nu va fi greu, dar nici ușor, căci dai socoata fără turmă, doar singur tu cu a ta umbră, ce ți-a rămas scîncind în urmă la ceasul serii .. de pe urmă ...
Dacă vii în satul maramureșan găsești, pe lîngă simplitatea portului tradițional, cea a locuințelor, porților, troițelor și bisericilor de lemn, și simplitatea oamenilor. Fără să știe citi sau scrie, acei „illetré”, parcă le zic vesticii, sau analfabeți în înțelesul românesc, sînt monumente vii ale grandorii și splendorii Naturii, așa cum au fost făcuți, fără să știe a se preface cu nimic în fața adevărului nud. Pentru aceşti oameni simpli, „minciuna înseamnă înşelăciune, iar cel ce minte nu mai e om că el sʼa dăruit răului” sau „cînd minţi, nu numai că te faci de ruşine, dar pierzi din putere, simţi aşa că te împuţinezi.” E aici o lume, rămasă în urmă de a lumii turmă, în care minciuna nu poate fi nici mental acceptată.
Pentru oamenii rafinați, dulcegăroși, culți și eleganți, pentru gentlemanii finuți și spumoși de la oraș, minciuna a devenit un mod de viață, cu care se spală dimineața pe față, o servesc caldă la prînz și o strîng seara în brațe, șoptind minciuni tandre. Nu mai poți desluși nici frînturi de adevăr din hățișul minciunii care este peste tot, promovată și propagată de filfizonii moderni, începînd de la catedre și catedrale, în patul matrimonial sau ceremonial, în instituții sau birturi, peste tot e cu ʺregele la masăʺ, de la care distinșii domni îi sorb cu nesaț osînza putreziciunii ca pe un lucru foarte firesc, ca pe un magic elixir.
Dacă cobori din înălțimea tronului tău de mare domn, și ajungi din greșeală printre ultimii țărani ai acestui pămînt, în Maramureșul Istoric, te dezbracă dintrʼo privire și te lasă așa cum teʼa făcut măʼta, ʺîmbrăcat în pielea goală și cu mînurileʼn jebʺ. Fiindcă falsul și minciuna se destramă în față adevărului, iar adevărul e simplu, așa cum sunt și au fost țăranii români, cei adevărați, nu falsificați și civilizați de modernismul domnesc .. sau prostesc.
Nu prea ne place adevărul, fiindcă doare, ne arată cine sîntem cu adevărat, un gunoi îmbujorat, e mai frumoasă minciuna, pînă la întîlnirea cu .. adevărul .. pînă trebuie să dai socoată pentru mîrlănia toată. Încă sînt oameni, țărani, nu domni, pentru care vorba e vorbă, nʼau nevoie de nici o hîrtie de la nimeni, fiindcă se cunosc dintrʼo privire. Sînt ultimii oameni adevărați ai acestui pămînt, făcuți, nu prefăcuți, originali, nu copii jalnice ale .. minciunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu